Istoric → Istoricul Castelului Karolyi

istoric_castelPrima rezidență cunoscută a familiei Károlyi la Carei datează de la sfârșitul secolului al XV-lea. Trebuie să fi fost o clădire solidă, dotată cu elemente de fortificație, dacă nobilii comitatului au considerat-o o amenințare și au cerut regelui demolarea ei.

La sfârșitul veacului următor, din pricina accentuării pericolului turcesc, rezidența din piatră a fost transformată într-o cetate dotată cu șanț și zid de fortificare patrulater și patru bastioane de colț, prevăzute cu nișe de tragere pentru tunuri.

Datorită poziției sale strategice și a formei solide, în secolul al XVII-lea cetatea din Carei face parte din sistemul de fortificații împotriva turcilor.

Pentru a face față cu succes unui eventual atac, fortificațiile cetății sunt lărgite între 1661 și 1666, iar după refacere aici este repartizată o garnizoană, beneficiind de artilerie proprie. Ulterioarele atacuri turcești nu au reușit să distrugă cetatea, dar i-au provocat avarii grave, reparate prin lucrările din anul 1678. După ce Sándor Károlyi (1669-1743) s-a alăturat răscoalei conduse de Francisc Rákóczi al II-lea, a fost rândul trupelor germane să atace cetatea celui care devenise inamic.

Fortificațiile rezistă și de această dată, însă necesită noi lucrări de refacere, încheiate în anul 1708. În același an, Francisc Rákóczi al II-lea petrece aproape o lună în cetatea din Carei, vizita fiind păstrată ca un moment memorabil în istoria familiei Károlyi. Camera în care a locuit faimosul conducător a rămas, la cerința familiei proprietare, un punct de reper în cadrul ulterioarelor transformări ale castelului, nefiind atinsă până la începutul secolului XX. În secolele XVII-XVIII, cetatea din Carei a constituit în mai multe rânduri locul de desfășurare al unor întâlniri diplomatice importante. Printre altele, aici au avut loc negocierile pentru redactarea și semnarea tratatului Păcii de la Satu Mare, din 1711.

În această perioadă și până la 1848, cetatea și mai târziu castelul Károlyi a beneficiat de apărare printr-o garnizoană formată din haiducii așezați în orașe din sate învecinate. Garda permanentă avea în componență 77 de călăreți și 30 de soldați pedeștri, marea lor majoritate români. În schimbul avantajelor economice primite de la moșier, aceștia trebuiau să se doteze cu uniforme și armament corespunzător, să asigure paza, ordinea și apărarea castelului și a orașului. Odată cu aplanarea conflictelor militare din zonă, se nasc primele planuri de transformare a cetății într-o clădire cu funcții în special rezidențiale.

Antal Károlyi (1732-1791) este inițiatorul acestor idei, însă lucrările efective de transformare debutează abia în anul 1792. Elementele principale de fortificație, bastioanele, sunt demolate, iar cetatea este transformată într-un castel în stil baroc, realizat după planurile lui Joseph Bitthauser. După o descriere a vremii, castelul acoperit cu șindrilă urma un plan patrulater, cu două etaje, iar intrarea principală era situată pe partea de nord.

Etajul superior beneficia de 21 de camere, iar cel inferior de 20 de încăperi prevăzute cu boltă. Capela castelului era anexată laturii sud-estice, iar bucătăria și anexele erau construite în continuarea laturii sudice a clădirii principale. Unele dintre cele mai importante momente din istoria castelului baroc le constituie vizitele membrilor familiei imperiale. Astfel, în anul 1797, József Károlyi (1768-1803) primește la rezidența sa vizita prințului Joseph de Habsburg, iar aproape un secol mai târziu, în 1884, prințul Rudolf de Habsburg petrece două zile la Carei în compania soției sale.

O nouă transformare a castelului, cea care conferă clădirii aspectul actual, are loc între anii 1894-1896 și este inițiată de István Károlyi (1845-1907). Urmând planurile arhitectului Arthur Meinig, castelul baroc este transformat într-un edificiu în stil eclectic, cu elemente istorizante, având aspectul unui castel cavaleresc medieval. Structura de zid a castelului baroc este păstrată aproape în totalitate, fiind însă adăugate mai multe turnuri de diferite forme și dimensiuni, care conferă clădirii un aspect asimetric. Accentuarea impresiei de medieval este realizată cu ajutorul șanțului cu apă construit de jur-împrejurul castelului.

Intrarea principală a fost transferată pe latura de nord-est a castelului, spre oraș. Curtea interioară a castelului baroc a fost acoperită cu un tavan de grinzi masive pictate și transformată astfel într-un uriaș hol de primire. Pe trei dintre fațadele castelului sunt combinate elemente arhitecturale și de decor aparținând mai multor stiluri – romantic, baroc – iar fațada estică este dominată de stilul neogotic. Interiorul castelului era dominat de holul de primire, pavat cu mozaic și dotat cu șeminee uriașe. Încăperea situată la intrarea secundară, dinspre nord, a castelului funcționa ca sală de mese și tot de aici era accesibilă capela familiei, situată tot la parter. Restul încăperilor de la acest nivel erau ocupate de slujitori sau constituiau spații de depozitare.

La etajul I, aripa sudică era rezervată apartamentelor familiei Károlyi, iar majoritatea restului încăperilor funcționau ca apartamente destinate oaspeților. După moartea lui István Károlyi, în anul 1907, membrii familiei numai locuiesc la Carei. În haosul creat de evenimentele sfârșitului de an 1918, multe dintre elementele de mobilier și obiecte de valoare din interiorul castelului au dispărut.

În perioada interbelică, ca urmare a unui acord dintre statul român și cel maghiar, obiectele de valoare rămase în castel (în special tablourile) au fost înapoiate familiei Károlyi. Un moment memorabil rămâne, în viața castelului și a Careiului din perioada contemporană, vizita regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria, în anul 1919. În perioada interbelică o parte a castelului este transformată în sanatoriu, iar restul găzduiește un cazino.

În timpul celui de-al doilea război mondial, cu acordul familiei Károlyi, funcționează aici o școală militară, transformată în spital militar în anul 1944. În perioada comunistă, castelul găzduiește instituții culturale de interes public: muzeul, casa de cultură și biblioteca orășenească. Astăzi, castelul găzduiește o expoziție muzeală de interioare istorice care redau ambianța de odinioară a castelului și o expoziție de istorie locală.