Concert Simfonic -Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare.

Marți, 30 octombrie 2018, de la ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei va avea loc Concertul Simfonic susținut de Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare.

Concertul va fi dirijat de Károlyi Alexander din Viena, iar solistul serii va fi pianistul Demény Balázs.

În cadrul programului veți putea asculta: W.A. Mozart: Uvertura la opera ”Don Giovanni”; W.A. Mozart: Concertul nr. 23 pentru pian în La major KV. 488 și F. Mendelssohn: Simfonia a IV-a în La major ”Italiana” op. 90.


Evenimentul este organizat de Filarmonica „Dinu Lipatti” Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, Direcției de Cultură a Municipiului Carei, Centrului Cultural Carei și Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

Intrarea la eveniment se face pe bază de abonament, acesta fiind concertul nr. 2 din cadrul abonamentului de la Carei sau pe bază de bilet, în valoare de 21 lei. Biletele se găsesc la biroul Centrului Cultural Carei.