„Point of views 2019”

Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, de la ora 17.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente din cadrul „Toamnei Artei Fotografice 2019”, în organizarea Fotoclubului „Vasile Vénig László” din Carei, vernisajul expoziției de fotografie „Point of views”(Puncte de vedere).

În cadrul expoziției se găsesc fotografii realizate pe parcursul acestui an de către artiștii Bikfalvi Zsolt, Csomai Dávid, Dragoș Georgescu, Marius Georgescu, Enyedi Zsolt, Farkas Alexandra, dr. Hágó Attila Nándor și Simay Zsolt.

Vizitarea expoziției precum și participarea la vernisaj sunt gratuite. Îi așteptăm cu drag pe toți cei interesați.