„Itinerarul cultural Corneliu Balla”

Cu ocazia împlinirii a 89 de ani de la nașterea scriitorului Corneliu Balla, Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei, în colaborare cu Biblioteca Municipală Carei, organizează cea de-a treia ediție a acțiunii culturale intitulate „Itinerarul cultural Corneliu Balla”.

 

Evenimentul se va desfășura miercuri, 10 aprilie 2019, începând cu ora 10.15 și va consta în parcurgerea unui traseu și oprirea în câteva locații care au avut legătură cu viața scriitorului. Participanții vor porni de la placa memorială amplasată pe blocul unde a locuit scriitorul, în cartierul Republicii din municipiul Carei, unde vor depune o coroană, se vor opri la fostul Liceu Agroindustrial, actualul Liceu romano-catolic „Josephus Calasantius”, instituția unde a predat ca profesor de limba și literatura română și la Biblioteca Municipală, unul dintre locurile sale preferate, urmând ca manifestarea să se încheie în fața intrării principale din Parcul Dendrologic, de pe strada 1 Decembrie 1918, cu un scurt recital de poezie din creația scriitorului.

La fiecare locație amintită, reprezentanții organizatorilor vor rosti câteva cuvinte despre Corneliu Balla. Lângă intrarea principală din Parcul Dendrologic, de pe strada 1 Decembrie 1918, va fi amplasat un panou pe care vor fi expuse câteva creații poetice ale lui Corneliu Balla, astfel timp de trei zile, cei care vor trece prin această locație vor putea citi câteva din poeziile acestuia.

În acceași zi, miercuri, 10 aprilie 2019, începând cu ora 18.00, la Castelul Károlyi va avea loc o seară de poezie și muzică românească dedicată poeților careieni. Corneliu Balla, George Marchiș, Costa Carei, Dimitrie Sfura, Anton Horvath, Cristian Șvecz, Claudia Oșan, Adrian Ștefănuți, Adrian Francisc Munteanu, Teodora Păcurar. În cadrul programului, va debuta în lumea poeziei eleva Alexandra Crăciun.

Evenimentul este organizat de către Direcția de Cultură Carei și este dedicat omului de cultură Corneliu Balla, care, dacă ar mai fi trăit, ar fi împlinit 89 de ani, pe 11 aprilie.

Vor recita membrii Cercurilor de teatru amator și literatură ai Centrului Cultural Carei. Momentele muzicale, vor fi asigurate de Bogdan Georgescu, Szűcs József, Mălina Latiș, Marius Georgescu și Vlad Pașca.

Corneliu Balla a fost un reprezentant de seamă al culturii careiene. S-a născut la 11 aprilie 1930, la Olosig, județul Bihor. A fost cunoscut sub pseudonimul literar Gabriel Rațiu. Traducător de excepție, publicist și poet, a debutat editorial cu volumul “Logosclipuri” (2001), la editura Dacia. A urmat volumul “Jugul cel blând”, în anul 2003, iar în 2008 i-a fost publicat post mortem volumul “Zarca”. A încetat din viață în 24 iunie 2006.